Kagomese vede cine e fan adevarat ;)Din: Braila
Postari: 324
|
|
Si...uitati nextul. Scuze pentru intarziere. Promit sa incerc sa scriu mai des.
Episodul 14 - Lost and found again
" In ce casa de descreierati am mai nimerit..." imi zic eu zambind si coborand la bucatarie. " Baietii astia sarbatoresc pana si daca le cade o musca in castronul de cereale..." m-am gandit in timp ce-mi puneam un pahar de apa minerala si il priveam pe Tom holbandu-se la niste fete imbracate sumar din revista lui. Imi dau ochii peste cap si il strig pe catelusul meu, Lucky. Neprimind raspuns, il intreb pe Tom: - Tom, nu l-ai vazut cumva pe Lucky? El a ridicat privirea si mi-a spus usor uimit: -Credeam ca e cu tine ! Mi-am lasat privirea in jos si am replicat un pic speriata: "Niciodata nu a mai stat asa mult departe de casa...Daca nu mai vine deloc?". O atingere usoara pe umar m-a facut sa tresar : " Calmeaza-te,vine el..." imi spune Tom. "Da,poate..." si ma duc repede in camera mea. "De ce cred eu ca nici tu nu esti sigur de asta? " imi spun in timp ce ma imbrac in scopul de a iesi la o plimbare. Intai m-am dus in parc inspirand o gura sanatoasa de aer proaspat,imbinat cu parfumul delicat si fin al trandafirilor rosii ca sangele abia au deschis timid ochii, spre uimirea multora : " Cum se face ca au inflorit cu 2 luni mai devreme? " . Nu am bagat in seama acest aspect, dar, cand m-am vazut singura, am rupt singurul trandafir rozaliu pe care l-am vazut in toata aria parcului. L-am asezat in parul meu, placandu-mi la nebunie finetea atingerii sale. Dupa vreo 2 ore de plimbat in oras, m-am dus in locul unde toata povestea noastra a inceput. Da, pe acoperisul acelei cladiri vechi dar inca in functiune, o cladire inalta si impunatoare, in ciuda varstei onorabile pe care o are. Vantul imi atinge tandru parul, intr-o adiere usor racoroasa, dar care imi ofera o senzatie de calm imperturbabil...ma rog,un calm care a durat cam cateva minute, pana cand telefonul a inceput sa danseze salsa prin buzunarul gecii mele albastre. "Stiam eu ca trebuia sa te las acasa..." . Asa cum ma asteptam, la telefon era Bill. -Hey, unde esti? Te caut de ceva timp. Ma poti invata si pe mine sa dansez melodia aia a ta... - Hmm...care melodie? spun eu ingandurata. -Cea pe care mi-o fredonezi in fiecare dimineata de la o vreme... -Ah, "Wake Me Up Before You Go-Go" ? spun ranjind usor amuzata. M-ai bine as invata o veverita s-o danseze, tu esti groaznic! am spun incepand sa rad. - Deci, de unde te iau? - Mai stii unde ne-am cunoscut noi fata in fata? -As putea uita? mi-a replicat el sarmant. Puteam sa jur ca are in momentul acela un zambet pe fata. - Bine,vino in 15 minute! si am inchis. Am inceput sa cobor scarile, ajungand la ultimul etaj al acestui bloc, etajul de care m-am ferit intotdeauna. Daca va intrebati de ce,ei bine, e destul de simplu. Aici locuieste un singur om, un batran destul de tacanit, caruia ii place la nebunie sa se ia la harta cu toata lumea si care uraste orice ii iese in cale. Ironic, numele lui este Mr. Love. Dar, se pare ca de ce mi-a fost frica nu am scapat, si anume faptul ca l-am vazut pe mosul asta ca iese din casa. M-am furisat repede intr-un colt mai intunecat si am asteptat sa coboare vreo 2 etaje inainte sa ies eu din ascunzatoare. "De ce si-o fi lasat usa deschisa? " ma intreb trecand prin fata usii sale. Un scancet mi-a atras atentia si m-a facut sa tresar. Am murmurat usor uimita : "Lucky?". Natura mea curioasa nu mi-a dat pace si am intrat in apartamentul domnului Love. Am inceput sa ma uit prin toate camerele,unghiurile si cotloanele unde as putea gasi ceva. Cand sa caut si in bucatarie , singurul loc necercetat, am inlemnit auzind niste sunete de baston. "Am dat de belea..." mi-am zis ascunzandu-ma intr-un dulap. "Daca tipul asta ma gaseste, nu vreau sa ma gandesc ce ar putea face..." . "Ah, hainele lui miros demult a putrezit...Zici ca le tine de inmormantare..." mi-am zis tinandu-mi un pic respiratia. Inima imi batea cu putere, pana cand am crezut ca tipul asta chiar mi-o aude. Am tresarit cand i-am auzit respiratia greoaie exact in fata dulapului. M-am abtinut sa scot vreun sunet vazand ca are de gand sa deschida dulapul. Dar, un latrat de caine l-a facut sa se opreasca si sa tipe spre bucatarie : "Taci, odata, javra nenorocita! " . Am indraznit sa privesc un pic afara , curioasa sa vad cainele. Era el, Lucky al meu! Atat de slab, si scancea asa de sfasietor... In momentul acela, speram sa ies mai repede de aici pana nu saream pe tipul asta sa-l bat. Cum de a indraznit sa-mi ia cainele? " Stai linistita, potaie! Azi vor veni noii tai stapani! Sa stii ca mi-au dat bani frumosi pe tine..." . "Il omor! " imi repetam incercand sa ma abtin. Dupa un timp, nu s-a mai auzit nimic,semn ca mosul adormise. Am iesit tiptil din dulap, l-am luat pe Lucky, potolindu-l sa nu faca zgomot, si am iesit din apartament. Cand sa cobor pe scari, am incremenit vazandu-l pe Love ca ranjeste sadic spre mine, indreptandu-si un pistol in directia mea. "Unde crezi ca fugi?" imi spune pe un ton ironic. -Lucky, fugi! am spus repede incepand sa fug repede odata cu catelul; mosul tragand dupa noi. Ce m-a mirat pe mine atunci a fost ca alerga asa de repede. La 52 de ani, se pensionase pe caz de boala: cica nu poate sa mearga,are nevoie de baston. Sigur,cum sa nu...la viteza asta ar trebui sa participe la cros... Spre ghinionul meu,cel care m-a urmarit intotdeauna, am alunecat fix la parter, inainte sa ajung sa ies. Cum naiba vecinii astia nu se alarmeaza si ei? Sau or fi obisnuiti? Oricum, am inchis ochii, speriindu-ma de focul de arma pe care l-am auzit indreptat spre mine. Am ramas socata cand mi-am vazut catelul in bratele mele, plin de sange. Lacrimi caldute s-au rostogolit pe obrajii mei, privindu-l cu ura pe cel din fata mea. -Da-te sau te impusc! mi-a spus el cu o privire de gheata. -Sa te vad daca ai curaj! am strigat la randul meu. Dar o voce l-a facut sa greseasca tinta si m-a nimerit in bratul drept. Vazand asta, a luat la fuga pe scari. * * * *
" E vina mea...trebuia sa fi stiut..." suspinam cu capul intre palme, baietii neputand decat sa priveasca neputinciosi la suferinta mea. Deodata, veterinarul m-a chemat in sala unde era catelul. Poate ca in momentul acela m-ai puteam zari in adancul sufletului o raza de speranta ca totul va fi bine. Ii mangaiam blana cainelui, un zambet abia schitat zarindu-se printre sirul de lacrimi care curgeau necontenit pe fata mea. De ce zambeam? Ma gandeam la noaptea in care l-am gasit pe Lucky. Era asa de mic, cu o blana asa de ciufulita...si niste ochi asa de albastri si dragalasi, incat nu l-am putut refuza si l-am primit...in casa si in sufletul meu. Acum avea niste ochi atat de tristi si totusi,atat de senini, deoarece eram langa el. Cu o ultima privire, Lucky si-a lasat botul in palmele mele si a rasuflat usor, ca un mic oftat, apoi...a adormit. Un somn din care nu avea sa se mai trezeasca vreodata. Cu pasi marunti, am iesit din camera, Michael intrebandu-ma ingrijorat: "Deci?". Am oftat incet si am spus : " Este...mort!". Si am plecat spre masina lui Tom ,asteptandu-i si pe ceilalti trei sa vina.
Sper sa nu va intristati de la asta 
_______________________________________

Just Promise Me Whatever We Say Or Whatever We Do To Each Other For Now We'll Make A Vow To Just Keep It In The Closet
|
|