Yo-chan
se vede cine e fan adevarat ;)
Inregistrat: acum 15 ani
Postari: 319
|
|
Mda...deci...am facut si eu in final peste 70 de posturi...si ma gandeam sa imi postez ficul...de fapt, nu e fic, e poveste originala...nu exista niciun Tom, niciun Bill si niciun Tokio Hotel in aceasta poveste...PS: e lunga povestea
Am zdranganit putin chitara dupa care am pus-o langa pat. M-am intins si am inchis ochii.Ce dracu’ e cu mine? m-am intrebat. In ultimul timp devenisem total irascibil. Cand cineva se apropia de mine, ma uitam urat la persoana respectiva si intrebam cu o voce ce te ingheta pe loc "Ce vrei?" iar ca raspuns primeam "Aaa, nimic, cred ca ne mai vedem pe aici…" si o lua la fuga cat il/o tineau picioarele. Am oftat si m-am ridicat. Am mai aruncat o privire la chitara si, lenes cum eram, am reusit sa ma deplasez pana la bucatarie. Multumesc doamne ca stau singur. Ei, nu chiar singur. Stau cu tata. Dar e tot timpul plecat. Deci el nu intra in mica mea poveste. M-am aruncat inainte spre frigider. Stomacul imi chiorai si am inceput sa ma afund intre rafturile reci ale paradisului. Am iesit 5 minute mai tarziu cu o bucata de pizza ramasa de acum vreo doua zile. Nu m-am mai obosit sa o incalzesc, asa ca m-am multumit sa imi torn cat mai mult sos picant pe felie. Am indesat-o rapid in gura si am revenit in dormitor. M-am bagat pe sub pat, incercand sa imi amintesc unde imi lasasem pachetul de tigari. Fericit ca l-am gasit in ghiozdan, am mers repede la geam si l-am deschis. Am gasit scrumiera pe pervaz. Era plina si nu imi suradea gandul sa o spal. Am scotocit prin toate buzunarele pana am gasit bricheta si am aprins o tigara. Am tras un fum si am rasuflat usurat. M-a mirat faptul ca intr-o zi de vara din mijlocul lui iulie era inorat. Am dat din umeri si mi-am terminat tigara. Am stins-o si, spre nefericirea mea, am spalat scrumiera. M-am plimbat prin camera cam 10 minute. Eram afundat in ganduri si ma plictiseam ingrozitor. Toti amicii mei erau plecati din oras, iubita nu aveam, nimeni nu era pe chat, concluzia: urma sa mor in cel mult 5 zile si nimeni nu va fi alaturi de mine. M-am hotarat sa fac un dus. Am mers la baie, mi-am potrivit apa la nici prea rece, nici prea calda, m-am dezbracat si am intrat in cabina. Doamne, cat de bine era sa simti apa pe pielea infierbantata. Am terminat relativ repede momentul de relaxare deoarece nu vroiam sa imi pierd toata ziua intr-o cabina de dus. Nu ca as fi avut altceva de facut. Am iesit si mi-am tras o pereche de boxeri pe mine. Si pantaloni scurti. Desi era o vreme destul de mohorata afara, erau cel putin 33°C. M-am trantit pe scaunul de la birou, fiind cat pe-aci sa cad cu el cu tot. Mi-am deschis laptop-ul de la Apple (da, ma laud…nu pot spune ca sunt sarac, cel putin meseria lui tata ajuta la ceva) si am asteptat sa se incarce. M-am uitat la ceas si mi-am dat o plama peste fata. Era abia ora 9 dimineata si eu nu stiam ce sa fac. Am descarcat ultimele filme aparute de pe net, dar pana sa ajunga intregi in folder-ul meu special numit, intr-adevar foarte original, "Filme noi", imi pierise cheful. M-am hotarat sa ma uit la televizor, avand presimtirea ca nici asta nu imi va provoca fericire. Am schimbat canalele de 3 ori (avand in vedere ca am 441 de canale TV) si tot nu gasisem nimic. Cele 5 zile pe care mi le-am mai dat de trait erau acum mult prea mult. In ritmul asta, nu ma mai trezeam dimineata. Afara nu avea nici un rost sa ies pentru ca unu la mana: era prea cald si doi la mana: nu aveam ce face. Am stins obiectul nefolositor din fata mea, cu toate cele 441 de canale pe care le avea si am ofat. Nu stiam ce sa fac. Sa citesc – nu era pasiunea mea, sa desenez – nu puteam nici macar o minge de fotbal sa fac, sa cant la chitara – am incercat dar se pare ca inspiratia ma ocolea, sa merg sa joc baschet – singur? Nici gand, sa stau cu ochii beliti in ecranul calculatorului toata ziua – nu multumesc. Si asa lista mea de activitati pe ziua de azi s-a sters. M-am hotarat sa stau pana am nevoie la baie sau mi se face foame. M-am deplasat inapoi spre iubita mea camera si m-am intins in pat. Am cautat iPod-ul pe undeva pe noptiera, infingandu-mi apoi castile in urechi. Three Days Grace imi urla in cap una din melodiile mele preferate, mai exact "I hate everything about you". Nu stiu de ce imi place melodia. Versurile nu au nici o semnificatie pentru mine, sincer. Pur si simplu imi place linia melodica. Si apropo de versuri, m-am gandit inca o data de ce nu am si eu o iubita. Nu pot spune ca nu aveam succes la fete.Nu eram nici obsedatul de fotbal care vine la scoala cu un Lamborghini argintiu decapotabil si de care toate fetele sunt indragostite, si nici baiatul emo, care isi taie venele in baie si care toti il iau la bataie cand il prind. Nu eram tipul de baiat care sa fie model sau care unii sa il admire. In niciun caz. Eram tipul ciudat, dar dragut, cu parul nici foarte lung, nici foarte scurt (trebuie sa recunosc ca nu sunt unul dintre cei care arata bine cu par scurt), care in timpul liber canta la chitara si era capitanul echipei de baschet. Si totusi, nimeni nu prea vorbea cu mine. Fetele cand treceau intamplator pe coridor pe langa mine, eu cu vreo 2-3 capete mai inalt decat ele, susoteau: "A, uite-l pe tipul ala dragut dintr-a 10-a care joaca baschet!". De Sf. Valentin primeam o multime de cutii cu ciocolata, dar nimeni nu stia ca de fapt eu eram alergic la asa ceva. Si astfel cainele meu sfarsea cu o mare durere de stomac dupa atatea dulciuri. Rar ieseam cu unii colegi in oras, pentru ca uneori se simteau obligati sa ma invite si pe mine, doar pentru ca existam. Frumoasa viata, nu? Dar lucrul care imi face ziua mai fericita este sa dau o tura pe motocicleta mea neagra si lucioasa, dupa care toti intorc capul si zic ori "Mama draga, cat de misto!" ori "Copii astia nu stiu cum sa moara mai repede in zilele astea!".Dar, revenind la micile mele probleme, nu prea ma intereseaza. Ca am iubita, ca nu am iubita, nu ma schimba cu nimic. Viata merge inainte. Fara sa imi dau seama, am adormit. M-am trezit cateva ore mai tarziu, cand ceasul electric de pe birou batea 12:17 la pranz. Nu eram o persoana matinala. De exemplu, ma culcasem la 5 noaptea trecuta si ma trezisem la 7, insa cand m-am uitat in oglinda, parca ma batuse careva. Parul era ravasit si ridicat in toate directiile, cearcanele mai ca mi se intindeau pana la jumatatea obrazului, pantalonii scurti pe care ii purtam pe post de pijamale erau intorsi si pe corp aveam diferite dungi de la pozitiile in care am dormit. Si evident, eram ud leoarca. Extraordinar inceput! Dar totusi, inca ma plictiseam. Desi eram abia trezit. M-am hotarat sa ma duc sa mananc ceva, din nou. De data asta mi-am incalzit o frafurie cu spaghetti la cuptorul cu microunde si am infulecat rapid. M-am imbracat in fuga, mi-am pus o pereche de bascheti si am iesit. De cand ma trezisem, nu am auzit nici o masina trecand pe strada mea, sau pe drumurile din apropiere, avand in vedere ca stau intr-o zona destul de aglomerata. Am coborat in graba scarile casei si am strabatut intreg cartierul. Ma uitam uimit in jur. Masinile erau oprite in mijocul drumului. La majoritatea cheile se aflau inca in contact. Am vizitat cateva magazine alimentare in care de obicei asteptai cel putin 15 minute la coada. Totul era pustiu. Niciun om pe strada…nici macar niciun caine vagabond. Si era o zona destul de populata de astfel de vietuitoare. Am inceput sa ma panichez. Calmeaza-te! Nu o sa gasesti rezolvarea panicandu-te. Calmeaza-te! Mi-am scos telefonul si am inceput sa sun la numerele din lista. Am intrat in magazinul de la coltul strazii si am luat vreo 4 pachete de tigari, fericit ca nu trebuia sa platesc. Am inchis enervat telefonul si m-am abtinut sa nu dau cu el de pamant. Aceeasi voce robotica mi-a raspuns de 67 de ori. Numarul apelat este inexistent. M-am indreptat spre casa. Mi-am lasat 3 dintre pachetele de tigari pe canapea, mi-am luat casca si m-am suit pe motocicleta. Am reusit sa evit toate masinile lasate pe mijlocul drumului si am strabatut intreg orasul. Nu era niciun semn de viata. La intoarcere, cand deja era intuneric, am observat o silueta pe marginea strazii. Am incetinit cand am trecut pe langa prima persoana pe care o vazusem in acea zi. Fata incepu sa se agite cand m-a vazut si am oprit langa ea. Mi-am dat jos casca si am interbat-o : - Ai habar ce se intampla? Unde a disparut toata lumea? Fata dadu din cap ca nu stie. Avea parul tuns scurt si tenul inchis. Ochii ii erau insa de un albastru deschis. Purta o pereche de pantaloni scurti, baietesti si un tricou lalai. - Alex, i-am spus eu intinzand mana spre ea. - Sorina, raspunse ea si imi scutura bratul. - Ai nevoie sa te duc acasa? am intrebat-o eu. Desi abia o intalnisem pe Sorina, si nu trebuia sa am incredere in ea, era singura persoana pe care am gasit-o in tot orasul. Stiam ca nu aveam alt mod de a gasi raspuns la toate ce se intamplau decat cu ajutorul cuiva.
Astept sa vad ce parere aveti......si daca gasesc vreo poza care sa fe exact asa cum imi doresc, va pun
Modificat de Yo-chan (acum 15 ani)
_______________________________________
Everything will be okay in the end. If it's not okay, it's not the end.
|
|